Dr. Irina Cristea

Manager

Medic stomatolog

Medic specialist Ortodonţie

Competenţă Inhalosedare

Program lucru:

Luni – Vineri: 12 - 20

Sâmbătă: Închis

Duminică: Închis

Bun venit !

Clinica stomatologică ArtisDenta Berceni

Ne-am reunit din dorinţa de a crea un mediu profesional de înalt nivel, de care să beneficiem atât noi, medicii stomatologi, cât şi pacienţii noştri.

Echipa este alcătuită din profesionişti specializaţi în diferite ramuri ale medicinei dentare, astfel încât, împreună, să putem oferi soluţii complexe de tratament, adaptate particularităţilor fiecărui caz ce ne trece pragul.

Disponibilitatea şi amabilitatea faţă de pacienţi sunt o caracteristică esenţială a întregului personal al clinicii noastre.

Clinica beneficiază de dotare la cel mai înalt nivel, atât în ceea ce priveşte aparatura, cât şi în ceea ce priveşte calitatea materialelor utilizate în cadrul tratamentelor. Acordăm cea mai mare atenţie protocoalelor de dezinfecţie şi sterilizare, pentru a crea un mediu sigur în care să ne desfăşurăm activitatea, pentru siguranţa pacienţilor, cât şi a noastră personal.

 

Mai mult

Tratament modern

Inhalosedarea
sedare cu protoxid de azot, anestezie copii

Inhalosedarea

Inhalosedarea este o metodă de sedare conştientă, ce utilizează un amestec de gaze: oxigen şi protoxid de azot. Inhalosedarea se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor care trebuie să îşi învingă teama de tratamente stomatologice sau care vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale laborioase în cabinetul stomatologic.

Continuare

Biolase

Terapia cu laser  Laserul cu diodă are o gamă largă de aplicaţii în stomatologie, reprezentând o metodă terapeutică de avangardă utilizată în intervenţiile asupra ţesuturilor moi oro-bucale. BIOLASE este liderul mondial în producerea şi comercializarea de lasere dentare de ultimă generaţie. EPIC X, laser dentar de clasa a patra, utilizează un fascicul cu lungime de undă 940 nm, care poate fi folosit în modul continuu sau pulse, pentru proceduri chirurgicale şi non-chirurgicale la nivelul părţilor moi ale cavităţii bucale. În plus faţă de generaţiile anterioare de lasere dentare, întrebuinţate exclusiv pentru intervenţii pe ţesutul moale, EPIC X reprezintă o inovaţie, datorită programului pentru albire dentară şi programului pentru bio-stimulare şi terapia durerii.

 

Continuare

Servicii

Terapia dentară este ramura stomatologiei care se ocupă de tratamentul leziunilor apărute la nivelul structurilor dure dentare (smalţ, cement, dentină). Printre acestea se numără cariile, fracturile, leziunile distrofice, leziunile de uzură.

Cele mai frecvente sunt cariile. Cariile debutează sub forma unei pete albe cretoase, localizate pe suprafeţele netede dentare sau afectează smalţul suprafeţelor accidentate, care devine maroniu. Netratate, cariile evoluează, depăşesc smalţul şi ajung în dentină.

În cadrul tratamentului, medicul dentist are ca obiectiv îndepărtarea ţesuturilor dure dentare afectate, protejarea pulpei dentare (ţesutul moale din interiorul dintelui, ce conţine vase de sânge şi terminaţii nervoase) şi refacerea structurii dintelui prin obturaţie (plombă).

Endodonţia este disciplina medicinei dentare ce are drept obiectiv sterilizarea şi sigilarea spaţiului endodontic (alcătuit din cameră pulpară şi canale radiculare), în situaţia în care viabilitatea ţesutului pulpar a fost compromisă (prin evoluţia cariei dentare, în urma unui traumatism etc.). Se realizează, într-o prima etapă, evacuarea conţinutului spaţiului endodontic (extirpare), apoi are loc tratamentul medicamentos (lavaj cu soluţii antiseptice, aplicarea pe canal de paste provizorii cu acţiune antiseptică).

Când dintele este asimptomatic din punct de vedere clinic (pacientul nu acuză dureri spontane sau la masticaţie) şi radiologic (pe radiografie nu sunt semne de extindere a procesului patologic în jurul vârfului rădăcinii), se poate trece la realizarea obturaţiei definitive de canal: se umple canalul/canalele radiculare cu o pastă neresorbabilă, care să sigileze zona de trecere dintre spaţiul endodontic şi spaţiul periapical.

Estetica dentară urmăreşte să redea zâmbetului aspectul plăcut, în concordanţă cu dorinţele pacientului. În scopul atingerii rezultatelor dorite, estetica dentară foloseşte metode terapeutice diverse aparţinând mai multor discipline stomatologice, constituindu-se astfel într-o abordare multidisciplinară.

Medicul dentist poate utiliza procedee de albire, poate recurge la aplicarea de faţete dentare sau de coroane integral ceramice sau din ceramică pe suport de zirconiu, în alte situaţii poate fi necesar să se recurgă la implant dentar sau la tratament ortodontic.

Ortodonţia este specialitatea stomatologiei care se ocupă de alinierea dinţilor pe arcadă şi de poziţionarea corectă a celor două maxilare unul în raport cu celălalt şi în raport cu baza craniului, din acest motiv denumirea completă a specialităţii fiind ortodonţie şi ortopedie dento-facială.

Tratamentul ortodontic se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor. Pe lângă influenţarea aspectului facial, malpoziţiile dentare (dinţi incorect poziţionaţi) cauzează perturbări în funcţionarea aparatului dento-maxilar: afectează masticaţia, suprasolicitând muşchii masticatori şi articulaţia temporo-mandibulară.

Pedodonţia este ramura stomatologiei care se ocupă cu tratarea dinţilor de lapte (temporari) şi a dinţilor permanenţi tineri. Medicul dentist care activează în această disciplină se confruntă cu provocarea reprezentată de vârsta mică a pacientului şi de particularitătiţele de tratament ale dinţilor în cauză.

Dinţii temporari (de lapte) sunt mai mici, ţesuturile dure dentare au grosime mai mică, prin urmare caria, o dată ce a debutat, ajunge mai repede să afecteze pulpa dentară şi să cauzeze dureri. Dinţii permanenţi erup pe arcadă cu rădacina incomplet formată (mai scurtă). Aceştia sunt consideraţi dinţi tineri pe perioada scursă de la momentul erupţiei până când se încheie creşterea rădăcinii.

Chirurgia dentară (dento-alveolară) este disciplina stomatologiei care implică, printre altele, realizarea extracţiei molarilor de minte semi-incluşi sau incluşi (molari de minte care au erupt doar parţial sau care nu sunt deloc vizibili în cavitatea bucală, deoarece au rămas incluşi în osul maxilar), descoperirea dinţilor incluşi pentru a fi tracţionaţi ortodontic, tratarea leziunilor periapicale (de la vârful rădăcinii) de tip granulom sau chist, prin rezecţie, îndepărtarea tumorilor benigne (necanceroase) ale părţilor moi sau intervenţii chirurgicale de sinus lifting sau adiţie osoasă (adăugare de os în zonele în care osul alveolar are grosime mai mică, în scopul de a face posibilă inserarea implanturilor).

Implantologia oferă soluţii pentru rezolvarea problemelor cauzate de absenţa unuia sau mai multor dinţi, fie că este vorba de absenţă congenitală (agenezie, nu s-a format mugurele dentar) sau s-a luat hotărârea îndepărtării chirurgicale a unui dinte compromis.

Implantul dentar înlocuieşte rădăcina dentară, urmând ca după perioada de aşteptare necesară pentru integrarea în osul maxilar, implantului să i se ataşeze coroana protetică (înlocuitorul coroanei dentare).

Protetica este disciplina stomatologică ce se ocupă de restaurarea integrităţii arcadelor dentare, afectată prin pierderea dinţilor. Lucrările protetice pot fi fixe sau mobile/mobilizabile.

Lucrările fixe se pot realiza în situaţia în care, pe arcadă, mai avem un număr suficient de dinţi, convenabil plasaţi, pentru a servi drept sprijin pentru puntea dentară (lucrarea protetică). Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, soluţia este reprezentată de realizarea unei lucrări protetice mobile/mobilizabile (proteza dentară).

Parodontologia este ramura medicinei dentare ce are ca obiect de studiu parodonţiul, structura de susţinere a dintelui, alcătuită din gingie, ligamente parodontale şi os alveolar.

Multă vreme s-a crezut că îmbolnăvirea parodonţiului, denumită parodontoză, este o boală degenerativă, ale cărei manifestări se accentuează o dată cu trecerea timpului, eficienţa mijloacelor terapeutice fiind limitată. Ulterior s-a dovedit că îmbolnăvirea parodonţiului se datorează prezenţei unori microbi în cavitatea bucală a pacientului şi a fost adoptat termenul de parodontită (semnificând boală inflamatorie, infecţioasă). Prezenţa tartrului favorizează îmbolnăvirea parodonţiului prin colonizarea acestuia cu germeni înalt patogeni. De aceea, detartrajul efectuat la intervale regulate de timp are un rol important atât în profilaxia bolii parodontale, cât şi în încetinirea evoluţiei acesteia.

LINK